• Găini și bibilici

Putem crește bibilici și găini?

Nu este deloc ceva nou și ieșit din comun să creștem și găini, și bibilici. Pentru cei care vor să își mărească mulțimea de păsări, am colectat câteva informații despre stilul de viață diferit al acestor două specii. Este important să înțelegem dinamica bibilicilor și găinilor, pentru a le crește împreună mai ușor.

GRAD DIFERIT DE DOMESTICIRE

Bibilicile

Sunt păsări cu un grad mai mic de domesticire față de găini. Nu au nevoie foarte mult de intervenția noastră, putem spune chiar că se descurcă destul de bine și singure. Se hrănesc singure și sunt destul de independente.

Găinile

Cele mai multe găini sunt păsări excelente de curte, ceea ce înseamnă că gradul de domesticire este mult mai ridicat. Putem spune că există o simbioză între oameni și găini, din moment ce le oferim adăpost, le hrănim și le oferim foarte multă atenție. Poate chiar vorbim cu ele.

INTRODUCEREA BIBILICILOR ÎN MULȚIME

Dacă doriți să le țineți cât mai departe de hoinăritul în zone periculoase, și mai mult ca sigur asta vă doriți, este important să nu le schimbați foarte des adăpostul, pentru a evita riscul de „evadare”.

Dacă creșteți pui de bibilică cu puișori de găină, aveți șanse mai mari să nu pribegească mai târziu, deoarece vor lega o prietenie puternică cu găinile. În momentul în care bibilicile sunt gata să părăsească adăpostul, trebuie să urmați un proces complex, pentru a le învăța să se întoarcă acasă.

Le place să se cocoțeze în locuri luminoase, astfel că pe timp de noapte este recomandat să le puneți la dispoziție o sursă de lumină, împreună cu o porție de spărtură de grăunțe. Nu vă speriați dacă le vedeți în copaci, sau în partea de sus a adăpostului. Este ceva obișnuit pentru ele. De asemenea, bibilicile pot zbura cu lejeritate la înălțimi considerabile și pe distanțe de până la 150 metri.

DIFERENȚE ALIMENTARE

Autonomia este cuvântul potrivit pentru a descrie bibilicile când vine vorba de hrană, deoarece se înfruptă în timp ce cutreieră liber. Ne scapă grădină și gospodăria de șerpi, căpușe și rozătoare mici, fără emoții. De asemenea, se hrănesc cu ierburi și semințe. Atenție: nu le oferiți bibilicilor furaje medicamentate pentru că sunt toxice pentru ele.

ORDINEA CIUGULITULUI

Masculii de bibilică pot fi foarte asertivi, în special dacă creștem în mulțimea de păsări cocoși. Aceștia se vor feri în scurt timp de cocoși. Este posibil să îi hărțuiască pentru mâncare sau se se lupte, nu este o relație tocmai armonioasă. De asemenea, pot fi agresivi cu alte păsări mai mici, dar comportamentul poate fi schimbat dacă au crescut alături de găini.

Deși bibillicile sunt monogame, pot apărea cazuri în care se împerechează cu găini, însă puii rezultați vor fi sterili.

INTELIGENȚĂ

Bibilicile nu sunt cele mai inteligente păsări, ținând cont de comportamentul lor. Mulți crescători chiar se miră că acestea au supraviețuit. Se cocoțează în locuri în care sunt expuse la prădători, se cuibăresc în locuri periculoase, chiar sunt sinucigașe când traversează un drum circulat de mașini.

Citește și: 10 lucruri interesante despre bibilici

COEZIUNE

Când vine vorba de găini, ne referim la o mulțime destul de unită. Ele cutreieră de regulă împreună, își petrec timpul la fel, dar sunt și lucruri pe care le pot face independent.

Bibilicile, de asmenea, pot face lucrurile independent sau împreună – al doilea caz este specific în sălbăticie mai ales. De regulă însă, unde merge o bibilică, vor merge și celelalte (asemănător cu coeziunea oilor). De regulă, dacă o pasăre se pierde de mulțime va face mult zgomot, până ce mulțimea o va găsi.

LIBER LA CUTREIERAT

Este foarte greu să le impunem limite bibilicilor. Le place să zboare și se pricep la acest lucru, astfel că gardurile nu reprezintă o barieră. Obiceiul lor natural este să se plimbe libere cât mai mult timp. Dar, cum spuneam, dacă sunt crescute cu găinile sunt șanse mari să se întoarcă acasă.

Ademeniți-le în adăpost cu apă proaspătă și hrană, pentru a spori șansele ca bibilicile să se întoarcă acasă.

GĂLĂGIE?

Da, bibilicile sunt foarte gălăgioase, dar priviți partea plină a paharului: pot fi câini de pază. La început, poate fi deranjant pentru găini, dar acestea se vor obișnui treptat.

DEPUNEREA OUĂLOR ȘI CALITĂȚILE MATERNE

De regulă, bibilicile au o gândire comună când vine vorba despre depunerea ouălor. Adică, unde depune o bibilică, vor depune și celelalte. La fel și în cazul clocitului, puteți observa cum se vor așeza pe ouă cu schimbul.

Clocitul la bibilici durează 28 de zile, iar femela va fi păzită de partener care va fi atent la orice potențial pericol. După apariția puilor, instinctul mamelor este de a-i purta cu ele afară, lucru care nu este deloc recomandat ținând cont că puii sunt fragili la vreme. Totuși, dacă cresc alături de găini, sunt șanse mari ca nou-veniții în mulțime să fie protejați de acestea.

About the Author:

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.