4 iunie 2018

10 lucruri importante despre bibilici

Bibilicile sunt păsări foarte rapide, ușor de întreținut și ne ajută foarte mult împotriva dăunătorilor, mai ales a căpușelor. Am alcătuit un top al celor mai interesante 10 lucruri despre bibilici pentru cei care doresc să crească aceste păsări.

1. Bibilica nu este găină

Găinile sunt păsări foarte domesticite. Le putem ține în adăpost, le putem amenaja un spațiu afară în care să cutreiere, sau chiar să recurgem la ambele variante. Găinile se vor simți oricum bine.

Bibilicile nu sunt deloc așa. Dacă nu le scurtăm foarte mult aripile, aceste păsări vor evada din adăpost, iar acest aspect poate fi pozitiv dacă și numai dacă le creștem pentru orice în afară de carne și ouă.

De asemenea, bibilicile sunt păsări dominante și își fac din plin simițită prezența în adăpost. Acest lucru nu trebuie să vă împiedice să le creșteți. Ele devin mai blânde când sunt lăsate să interacționeze cu alte păsări, de exemplu cu găinile.

2. Bibilicile nu au granițe

Probabil ați observat în cazul găinilor că își dau seama când au depășit perimetrul în care pot cutreiera. Bibilicile, în schimb, nu sunt așa, ele pot ajunge pe orice drum și să creadă că este al lor. Mai mult, se pot cocoța pe gardurile vecinilor dacă își doresc acest lucru.

3. Bibilicile sunt foarte comunicative

Am putea spune că ar fi guralive dacă ar putea vorbi. Comunică în permanență între ele și fac acest lucru destul de tare. Evident, dacă doriți să vă obișnuiți cu acest lucru, le veți crește cu mare drag, așa cum faceți și cu celelalte păsări din gospodărie.

4. Cine are nevoie de câini de pază când are bibilici?

Acesta este un mare beneficiu pentru crescători. Fiți sigur că bibilicile vor semnala în cel mai gălăgios mod posibil orice eventuală prezența a prădătorilor pe proprietate. De exemplu, dacă în curte apare o pisică rătăcită, veți afla. Bibilicile păzesc celelalte păsări și animale din curte de orice fel de prădători, precum și de alte persoane care de regulă nu sunt prin preajmă. Astfel, asigurați-vă că vecinii știu că aveți în curte bibilici.

5. Elimină căpușele

Crescătorii de bibilici au cele mai mici probleme cu dăunătorii. Bibilicile vor căuta în fiecare loc cu verdeață, în curte sau grădină. Gândacii și mai ales căpușele nu au nicio șansă în fața acestor păsări –  încă un beneficiu pentru creșterea bibilicilor.

6. Bibilicile trebuie să fie „dresate”

Am scris mai sus că bibilicile nu sunt păsări foarte domesticite. Nu necesită un adăpost la fel ca găinile, ele se pot cocoța în copaci (și chiar le place să facă acest lucru). Evident că dacă vă doriți să se întoarcă acasă, este recomandat să le construiți un adăpost.

Puii de bibilică au nevoie de aceeași atenție ca puii de găină sau cei de rață. Așadar, puneți-le la dispoziție cuibare și furaje de tip starter. Au nevoie de protecție împotriva vântului și de un loc bine încălzit în primele săptămâni.

Trebuie să fiți precauți când bibilicile sunt pregătite să exploreze mediul exterior. De regulă, ele cutreieră în grup și dacă nu sunt antrenate să se întoarcă acasă, sunt șanse mari să rămâneți fără ele.

Sau puteți să începeți să creșteți direct păsări adulte. Țineți-le într-un loc îngrădit pentru aproximativ șase săptămâni, apoi lăsați-le afară câte una. Atât timp cât alte surori sunt în adăpost, ele se vor întoarce acasă după scurtele expediții. În momentul în care toate bibilicile vor fi împreună afară, vor fi deja obișnuite să se întoarcă la adăpost.

În plus, dacă au un adăpost cu apă, hrană și bârne pe care să stea cocoțate, aveți toate șansele să se întoarcă zilnic acasă.

7. Bibilicile nu sunt cele mai bune mame

Bibilicile sunt păsări rapide, care iubesc zborul. De asemenea, sunt păsări sezoniere când vine vorba despre depunerea ouălor și vor prefera să se cuibărească pe pământ, în detrimentul cuibarelor tradiționale pentru găini. O biblică are nevoie de aproximativ 26-28 zile pentru clocire. De multe ori, ele își vor construi un cuib în zonele cu verdeață. Dacă îl găsiți, cea mai bună idee este să îl mutați în adăpost.

Problema este că după clocirea ouălor, bibilicile au tendința să se reîntoarcă afară. Își poartă puii cu ele în zone care nu sunt optime pentru pui, din cauza temperaturilor.

Ce puteți face pentru a evita aceste situații? Simplu. Puneți ouăle de bibilică sub o găină care clocește. Sunt șanse foarte mari ca aceasta să crească puii de bibilică și să aibă grijă de ei.

Bibilica și puii ei
Foto: http://thisnzlife.co.nz/

8. Le place să zboare

Am spus de la început că bibilicile nu sunt deloc ca găinile. Găinile nu zboară cu adevărat. Își folosesc aripile pentru a se înălța ușor, dar nu plutesc în aer multă vreme. În schimb, bibilicile zboară și iubesc acest lucru. Nu este deloc ciudat să le vedeți cum se înalță cu lejeritate spre acoperișul casei și se așează acolo. Astfel, fiți pregătiți să le vedeți cum zboară pe distanțe mai lungi și nu vă speriați.

9. Bibilici sau grădinari?

Scriam mai sus că bibilicile ne scapă de căpușe și gândaci. În plus, este fantastic cum aceste păsări nu ne distrug grădinile. Și găinile se hrănesc cu gândaci, dar în același timp se hrănesc și cu plante și în plus scormonesc pământul prin locurile în care se plimbă. Și rațele se achită foarte bine de acest rol, dar pentru că au picioarele mari și sunt șanse mari să strivească plantele mai mici, în timp ce caută gândacii.

Bibilicile, în schimb, sunt delicate cu plantele și nu scormonesc pământul, timp în care ne scapă și de dăunători.

10. Sunt foarte rapide

Dacă vreți sau trebuie să prindeți o bibilică, puteți să uitați. Sunt foarte rapide. Cel mai simplu mod este să le prindeți seara, când sunt în adăpost. Este recomandat să le prindeți direct de aripi, deoarece au picioarele foarte delicate și se pot răni încercând să scape. De asemenea, tot pentru siguranța lor, folosiți un sistem de prindere cu plasă, pentru a le prinde mai ușor.