4 aprilie 2018

Trei modalități de vopsire a ouălor de Paște

Vă spuneam într-un articol precedent că drobul este vedeta preparatelor de Paște. Evident, ouăle vopsite joacă și ele un rol central. Tradiția spune că gospodinele vopsesc ouăle în Joia Mare. După ce au terminat curățenia, în Joia Patimilor încep pregătirile pentru masa de Paște. Ouăle înroșite în Joia Mare nu se strică tot anul, spune tradiția. Noi nu am încercat, nici nu ne-am propus să testăm, dar avem câteva sfaturi pentru vopsirea ouălor în roșu și, desigur, ce alte culori preferați. Puteți opta pentru sfeclă roșie, coji de ceapă roșie sau vopsea din comerț.

VOPSIREA OUĂLOR CU SFECLĂ ROȘIE

Alegeți o cratiță adâncă în care turnați un litru de apă. Apoi, tăiați două sfecle roșii în bucăți mari și puneți-le la fiert. Adăugați în apă două linguri de oțet alb. Ouăle se fierb împreună cu bucățile de sfeclă. Este bine să puneți mai întâi pe foc sfecla pentru a-și lăsa culoarea în apă. După un minut, adăugați pe rând ouăle. Lăsați-le pe foc încă cinci minute de la primul clocot, apoi scoateți-le și așezați-le pe o coală de hârtie / bucată de ziar. Pentru o nuanță bogată, după ce s-au răcit puțin, ungeți ouăle cu ulei.

VOPSIREA OUĂLOR CU COJI DE CEAPĂ ROȘIE

Această modalitate de vopsire este poate cea mai cunoscută. Cu o seară înainte de vopsire, puneți într-un vas cu doi litri de apă cojile de la un kilogram de ceapă roșie. În dimineața zilei următoare, adăugați în vasul cu apă și coji de ceapă două linguri de oțet. Puneți ouăle pe rând în vas și dați-le la fiert vreme de 10-15 minute. Dacă doriți o culoare mai intensă, lăsați ouăle în apă până obțineți culoarea dorită, dar după ce vasul a fost luat de pe foc, altfel riscați ca ouăle să se spargă.

VOPSIREA OUĂLOR CU VOPSEA SPECIALĂ

Punem ouăle în apă rece și le dăm la fiert. Lăsăm cratița pe aragaz cel mult trei minute după primul clocot, apoi o îndepărtăm de pe foc. Nu scoateți ouăle din vas. Într-un alt vas, pregătim vopseaua din comerț. În funcție de cantitatea de apă, punem 1-2 plicuri de vopsea și adăugăm două linguri de oțet pentru o nuanță mai intensă.

Scoatem pe rând ouăle care au fiert, câte 2-3, și le punem în vasul în care am pregătit vopseaua. Este suficient să lăsăm ouăle în vopsea preț de un minut, după care le scoatem și le așezăm pe o hârtie / ziar. Repetăm procesul pentru celelalte ouă fierte.

Ouă de Paște
Curcubeu de culori cu ouăle de Paște / Foto: pixabay.com

Cât timp sunt încă fierbinți, ungem ouăle cu o bucățică de vată îmbibată în ulei sau cu o bucățică de slănină. Este important să ungeți ouăle când sunt încă fierbinți. Porii sunt deschiși iar uleiul va intra în coajă. Astfel va rezulta o nuanță vie.

În popor se spune că ouăle roșii sunt considerate păzitorii casei. Din acest motiv, optați și pentru vopsea roșie. Nu aveți nimic de pierdut.

Voi pentru ce modalitate optați? Aveți un alt secret pe care îl împărtășiți cu noi?