Tăierile la pomii fructiferi, reguli generale

Tăierile pomilor fructiferi din livadă vor avea loc în fiecare an la finalul iernii. Finalul iernii este cel mai potrivit curățării pomilor fructiferi pentru că atunci pomul are cel mai puțin de suferit. Se află în perioadă vegetativă, seva nu circulă prin ramuri, deci rănile vor fi mai ușor de suportat. Scopul tăierilor este acela de a îndepărta ramurile afectate, de a forma coroana încât să permită pomului fructificarea, și de a îndepărta lăstarii lacomi care-i iau din vigoare.

Tăierile pomilor din grădină diferă de cele din culturile intensive

Tăierile pomilor fructiferi în plantațiile pomicole sunt realizate în așa fel încât să favorizeze fructificarea, chiar dacă pomul va îmbătrâni mult mai repede decât un pom din grădină. În grădina proprie se va păstra forma naturală a pomului fructifer, iar tăierile se vor efectua doar în momentul în care pomul ajunge la maturitate. În cazul unor pomi fructiferi, cum este nucul, tăierile au loc doar pentru a îndepărta ramurile de schelet sau semischelet uscate, rănite, sau afectate grav de o boală. 

Prin tăiere se rezolvă cele mai multe dintre problemele pomului fructifer:

  • se poate îmbunătăți vigoarea pomului
  • se pot controla calitatea și cantitatea rodului
  • pomii bătrâni se întineresc, se încurajează formarea ramurilor de rod (țepușe, smicele, nuielușe și mlădițe)
  • ramurile rănite trebuie eliminate prin tăiere cât mai repede, pentru că rana permite instalarea agenților patogeni
  • se elimină lăstarii lacomi, ramurile de semischelet cu creștere verticală, care cresc pe axa principală, sau pe ramurile schelet. Aceștia nu sunt productivi, încarcă inutil coroana, mențin umezeala și favorizează apariția dăunătorilor  

Tăierile din primul an al pomului fructifer

Întotdeauna în grădină se vor planta pomi fructiferi în funcție de spațiu disponibil. Dacă este loc suficient se vor alege soiurile viguroase. Se păstrează forma naturală a pomului, și nu se intervine decât punctual pentru tăierea ramurilor. Sunt câteva reguli de bază, de care se ține cont pentru orice tăiere:

  • Tăierile severe înseamnă stimularea intensă a formării ramurilor
  • Forma coroanei se stabilește prin tăierile de primăvară. O ramură de schelet sau semischelet se va tăia cu mugurele terminal spre exterior, pentru a determina creșterea ramurilor în aceeași direcție
  • Axul principal se menține vertical, crescând câte puțin în fiecare an
  • Se elimină ramurile formate pe axul principal 
  • După maturizare, se poate scurta axul principal, pentru a evita creșterea prea mult în înălțime a pomului, și recoltarea dificilă 
  • Ramurile de la baza pomului se vor elimina
  • Ramurile de la baza scheletului, orientate în jos, cu vigoare mică se elimină

Crengile care se elimină complet se vor tăia de la punctul de creștere. Îndepărtarea se va face cu tot cu cutele scoarței, dar fără a răni inelul, pentru că din zona inelului va începe vindecarea scoarței. Ramurile groase se taie cu fierăstrăul, cel mai bine cu motoferăstrăul, pentru o tăiere ușoară și precisă. După tăiere suprafața se netezește. 

 

 

 

 

buton Adrese magazine agroland

About the Author: