Tăierea la zmeur

Zmeurul este unul dintre arbuștii fructiferi cultivați din ce în ce mai mult în grădinile familiale. Plantațiile de dimensiuni mici sunt apreciate și ușor de amenajat. Pentru o fructificare bună an de an, zmeurul trebuie atent curățat și tăiat, astfel ca în anul următor fructele să aibă destulă lumină și nutrienți, iar fructele să fie mari și dulci. Tăierea se face doar cu o foarfecă profesională pentru a nu răni planta.

Tăierile la zmeur se fac toamna

Zmeurul face parte din grupa arbuștilor fructiferi. Aceștia se vor tăia mereu toamna devreme, pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie, până la primul îngheț. Primăvara arbuștii fructiferi înmuguresc devreme, iar odată ce seva începe să circule prin plantă rana provocată de tăiere se vindecă mai greu. Tăierile se pot face și primăvara, dar foarte devreme. 

Zmeurul își înnoiește sistemul de ramuri o dată la doi ani

Zmerului are o particularitate când vine vorba despre rod. Lăstarii zmeurului de un an rodesc abia anul următor. Pe lăstarii apăruți în anul în curs, anul viitor vor ieși lăstari scurți cu flori și fructe și atunci vor produce fructe. 

  • După recoltare, nuielele care au rodit se vor usca și sunt înlocuite. Imediat după recoltare lăstarii de doi ani se vor tăia de la nivelul solului.
  • Se vor păstra doar lăstarii de un an, dar și aceștia vor fi răriți dacă sunt prea înghesuiți și obturează circulația aerului sau pătrunderea luminii. 
  • Din al patrulea an se elimină drajonii bolnavi sau slabi dezvoltați. 
  • Tulpinile de rod vor fi reduse cu 15-20 cm. Anul viitor, mugurii rămași la jumătatea acestora au cel mai bun rod

Cultura de zmeur se poate conduce pe spalier. Este cea mai eficientă metodă de conducere. Nuielele pentru plantat se pot fasona la 15-20 cm pentru a favoriza formarea rădăcinilor. Drajonii apăruți după plantare vor fi cei de rădăcină. În anul următor apar și cei de pe tulpina veche.

 

 

 

 

buton Adrese magazine agroland

About the Author: