De ce iubim găinile?
Pentru că o gospodărie veritabilă nu poate exista fără cântecul inconfundabil al cocoșului.
Pentru că o gospodărie veritabilă nu poate exista fără cântecul inconfundabil al cocoșului.
În lunile de iarnă, găinile nu au nevoie de o cantitate de apă la fel de mare ca în vară. Totuși, hidratarea este vitală pentru prietenele înaripate, indiferent de sezon. În medie, consumul de apă scade de trei ori în timpul iernii la păsări, în comparație cu anotimpul cald. În rândurile următoare, încercăm să punctăm
Găinile sănătoase sunt puternice și alerte în permanență în timp ce cutreieră prin curte. Au penele lucioase și o creastă colorată și luminoasă. Găinile sănătoase au o producție bogată de ouă cu coajă puternică. Pe de altă parte, din păcate, există și găini letargice, plictisite, care nu "se laudă" cu foarte multe ouă. Acestea sunt
Ouăle reprezintă una dintre cele mai bune surse de proteină pe care o primim de la natură. În România, conform Institutului Național de Statistică, o persoană consumă anual aproape 300 de ouă, mai exact 267. Care este însă cel mai indicat mod de a profita de beneficiile hrănitoare ale ouălor? Credem că sunteți de acord
Dacă am vorbit despre existența în mulțimea mixtă de păsări a găinilor și rațelor, ne-am gândit să facem o comparație între ouăle celor două tipuri de păsări domestice. Ce gust au ouăle de rață? Câte proteine? Dar calorii? Sunt ouăle de rață bune pentru gătit? Pentru început, vă prezentăm câteva date generale despre cele două