13 iunie 2018

Sfaturi pentru luna iunie. Cultivați aceste 6 legume

Luna iunie este ideală pentru plantarea unor legume populare, pe care le vom putea recolta chiar în lunile imediat următoare. Vara este anotimpul legumelor proaspete și ce este mai frumos și mai benefic pentru organism decât să le consumăm din propria grădină? Pentru gospodarii care ne vizitează zilnic, am realizat o listă cu șase legume pe care le putem planta în această lună.

Sfecla roșie

Sfecla roșie poate fi cultivată primăvara, în primele două săptămâni din aprilie, și la începutul verii, în primele trei săptămâni din iunie. Această plantă este folosită des în alimentație și este cultivată pentru rădăcina cărnoasă. Mai mult ca sigur știți cât este de delicioasă salata de sfeclă roșie cu hrean și cât de benefică este pentru organism. În cazul în care nu ați cultivat încă, dacă vă grăbiți, veți putea culege roadele în perioada iulie-septembrie.

Mazărea

Cultivați acum pentru a recolta începând cu septembrie. De la mazăre, folosim păstăile cu boabe pe care le putem gădi în diferite moduri. La plantare, mazarea are nevoie de sol afânat, care nu a fost îngrășat cu gunoi de grajd. Știați că mazărea a devenit celebră în timpul regelui francez Ludovic al IV-lea? Noi vă recomandăm să o folosiți din producția proprie, în loc să o cumpărați congelată din comerț.

Ridichia

Extrem de benefică pentru organism, ridichia este una dintre legumele cu cea mai rapidă creștere și nu necesită foarte mult spațiu. Plantați în luna iunie pentru a strânge roadele în lunile august și septembrie. Atenție, chiar dacă nu este foarte pretențioasă, ridichia este o plantă sensibilă la secetă și temperaturi mari, motiv pentru care are nevoie de multă apă. Nu veți regreta însă!

Salata verde

Este secretul revigorării în timpul verii. În plus, salata verde are și rol de detoxifiere a organismului. Conține fibre, vitaminele A, C și K, fier și potasiu. Poate fi cultivată în această lună, iar rezultatele apar după 6 săptămâni. O puteți sădi direct în grădină sau în tăvițe pe care le scoateți ulterior afară. Perioada de recoltare este august-septembrie.

Morcovul

Extrem de bogat în vitamine și foarte benefic pentru organsim, indiferent dacă îl consumăm într-o salată de crudități sau fiert. Pentru cultivare, este necesar un sol bine drenat, care nu a fost îngrășat cu gunoi de graj. Morcovul poate fi plantat de la jumătatea lunii februarie până la începutul verii, iar recoltarea poate începe tot în acest anotimp. Răriți plantele după ce au răsărit pentru a lăsa o distanță de 3-5 centimetri între ele.

Varza

Este una dintre cele mai cunoscute legume. Probabil nu trebuie să insistăm pe beneficiile pe care le are pentru organism, datorită vitaminelor și antioxidanților. Răsadurile de varză pot fi plantate când prezintă 5-6 frunze, la vârsta de două luni. Soiul de vară poate fi cultivat în luna mai, iar la sfârșitul lunii iunie ne îngrijim de varza de toamnă sau de cea roșie. Recoltarea poate fi efectuată în intervalul august – octombrie.