8 mai 2018

Putem crește rațe și găini împreună?

Rațe sau găini? Și rațe, și găini? Mulți crescători de păsări la început de drum ne întreabă dacă pot crește ambele specii laolaltă în gospodărie.

Se spune că găinile sunt păsările care nu trebuie să lipsească din gospodării. Sunt mici și nu este complicat să le creștem. Dacă vă place să creșteți găini, atunci mai mult ca sigur veți avea aceeași plăcere și în cazul rațelor. Este chiar mai ușor să creștem aceste păsări. Sunt mai rezistente, se îmbolnăvesc mai greu și nu trebuie să vă faceți griji în privința ordinii pe care păsările o stabilesc prin ciugulit.

Găinile și rațele se aseamănă foarte mult. Mănâncă aproximativ aceeași mâncare, se mulțumesc cu aceleași mici delicii între mesele principale, au nevoie de protecție noapte și zi împotriva prădătorilor. În plus, pe timp de iarnă, căldura corporală a rațelor ajută la păstrarea unui adăpost mai cald, de care beneficiază și găinile din mulțimea mixtă de păsări.

Evident, există câteva limitări de care trebuie să fim conștienți dacă ne dorim să creștem împreună rațe și găini.

CUM CREȘTEM RAȚELE?

Rațele sunt mai simplu de îngrijit și întreținut decât găinile. Adăpostul rațelor nu trebuie să fie la fel de complex precum cotețul găinilor. Rațele nu au obiceiul să se cocoțeze pe bârne sau alte obiecte din adăpost, astfel că este suficient să amenajăm un strat de paie pe podea pentru câteva rațe. Când depun ouă, rațele nu au nevoie de cutii speciale. Veți observa că aceste păsări își vor improviza propriul cuib din paie în care vor depunde ouăle.

În timpul somnului, rațele crează multă umiditate. Din această cauză, trebuie să vă asigurați că adăpostul este bine ventilat, în cazul în care creșteți la comun și găini. De asemenea, rațele fac mai multe mizerie cu furajele și apa și este recomandat să nu le hrăniți în adăpost. Oferiți-le mâncare și apă în aer liber la prima oră a dimineții și înainte de apus.

CE MĂNÂNCĂ RAȚELE?

Despre hrănirea rațelor am vorbit într-un articol anterior. Furajele pe care le folosim pentru găini sunt bune și pentru rațe, cu mențiunea că rațele au nevoie de mai multă apă. Puteți suplimenta porțiile zlinice cu drojdie de bere, care ajută la dezvoltarea oaselor și picioarelor. De acest supliment vor beneficia însă și găinile. La capitolul adăpare, rațele vor avea nevoie de recipiente puțin mai adânci în care să le punem apa.

Și dacă am adus vorba despre apă, rațele au nevoie de bălăceală de mai multe ori pe săptămână. În acest mod își clătesc ochii și își curăță nările. În același timp, își păstrează penele rezistente la apă. Impermeabilitatea penajului este vitală pentru a-și păstra temperatura corporală ridicată pe timpul iernii și pentru a evita bolile.

RĂȚOI ȘI COCOȘI LAOLALTĂ?

Probabil vă întrebați dacă rățoii și cocoșii pot conviețui în mulțimea mixtă de păsări, din moment ce masculii sunt mai agresivi decât femelele. Răspunsul este afirmativ. Cheia este ca în mulțime să fie cât mai multe găini (în jur de 10 pentru fiecare cocoș) și rațe (cel puțin 2 pentru fiecare rățoi).

Cocoș și rățoi
Este loc în aceeași curte pentru cocoși și rățoi? / Foto: gumtree.com.au

Dacă sesizați că apar conflicte între găini și rațe, separați-le înainte ca păsările să se rănească reciproc. Până când nu aflați cauza sau agresorii, delimitați cele două mulțimi de păsări.

APAR BOLILE MAI REPEDE?

Atât timp cât păstrați igiena în adăpost, le asigurați în permanență un așternut uscat și curat, le oferiți apă proaspătă și o alimentație optimă, nu ar trebui să apară probleme suplimentare legate de boli și infecții. Rațele sunt mai rezistente la boli. Temperatura corpului lor este foarte ridicată, astfel că țin la distanță mai ușor bacteriile și paraziții. Și din moment ce își petrec mult timp în apă, puțin probabil să sufere din cauza acarienilor, căpușelor și altor dăunători.

Citiți și: Ce știți despre bolile rațelor?

Cea mai mare problemă este mizeria pe care o fac rațele. Pentru a evita acest lucru, amenajați în aer liber un colț pentru apa și hrana rațelor. Astfel, în cele mai multe cazuri, ginile vor fi ferite de noroi și mizerie.

Pentru a concluziona, pot rațele și găinile să trăiască împreună? Nu putem spune că aceste două tipuri de păsări petrec mult timp împreună, dar mai mult ca sigur se pot înțelege.

Scrieți-ne mai jos experiențele voastre. Aveți în curte și găini și rațe?

Sursă imagine principală: bootsandhooveshomestead.com
Sursă articol