19 decembrie 2018

Povestea motanelului Ozzy

Va prezint mai jos povestea motanelului meu, Ozzy, pe care l-am gasit, salvat si ingrijit din ziua in care s-a nascut.

Pe Ozzy l-am gasit pe 1 septembrie 2017 in timp ce mergeam sa ma plimb pe langa padurea din apropierea cartierului unde locuiesc. Mergand pe langa un drum cu pietris, pe marginea cu iarba, aud la un moment dat un chitait si vad pe jos, in fata mea, o mogaldeata foarte mica, alba. O ridic, ma uit in jur sa vad poate apare pisica mama, mai fac cativa pasi si am in fata mea, intr-o gropita, gasesc inca 3 pisoi: 2 albi si unul portocaliu. Din pacate, unul din cei 2 albi era deja mort iar pisoii in viata nu aratau tocmai bine – erau plini de oua de musca si de purici.

Atunci mi-am dat seama ca pisica n-are de gand sa mai apara pentru ca ori a murit dupa ce i-a fatat, ori i-a abandonat, iar daca-i las acolo vor muri de foame si frig. Pisoii aveau cateva ore de viata sau poate nici macar atat… M-am intors din drumul meu inapoi acasa, cu cei 3 pisoi, am coborat sa cumpar lapte de la magazin si m-am apucat sa-i spal cu periuta de dinti (erau plini de mormane de oua de musca!).

 

Si uite asa m-am trezit mamica adoptiva de pisoi, care se trezea la fiecare 2 ore sa le dea de mancare cu seringa. Din pacate, din cauza puricilor care i-au anemiat si unor oua de musca din care s-au facut viermi (pe care i-am gasit in urechea pisoiasului portocaliu), dupa 3 zile a ramas in viata doar un pisoias, caruia, mai tarziu, i-am pus numele Ozzy. Pe el l-am gasit primul si poate ca asta a fost norocul lui ca, flamand fiind, sa iasa din gropita si sa nu fie atacat de muste ca ceilalti.

Acum are 1 an si 3 luni si e foarte cuminte (nu-mi mai mananca ciorapi si haine din lana si mohair cum o facea cand era micut) 🙂 insa are un mic defect: “vaneaza” pasarelele care vin pe pervaz sa manance ce le pun, desi i-am explicat ca afara e frig si ele n-au ce manca, iar el sta in casa la caldurica, dar se pare ca nu ma baga in seama si nu-l impresioneaza explicatiile mele.. 🙂

Poveste trimisa de

Simona din Suceava

Povestea motanelului Ozzy

Va prezint mai jos povestea motanelului meu, Ozzy, pe care l-am gasit, salvat si ingrijit din ziua in care s-a nascut.

Pe Ozzy l-am gasit pe 1 septembrie 2017 in timp ce mergeam sa ma plimb pe langa padurea din apropierea cartierului unde locuiesc. Mergand pe langa un drum cu pietris, pe marginea cu iarba, aud la un moment dat un chitait si vad pe jos, in fata mea, o mogaldeata foarte mica, alba. O ridic, ma uit in jur sa vad poate apare pisica mama, mai fac cativa pasi si am in fata mea, intr-o gropita, gasesc inca 3 pisoi: 2 albi si unul portocaliu. Din pacate, unul din cei 2 albi era deja mort iar pisoii in viata nu aratau tocmai bine – erau plini de oua de musca si de purici.

Atunci mi-am dat seama ca pisica n-are de gand sa mai apara pentru ca ori a murit dupa ce i-a fatat, ori i-a abandonat, iar daca-i las acolo vor muri de foame si frig. Pisoii aveau cateva ore de viata sau poate nici macar atat… M-am intors din drumul meu inapoi acasa, cu cei 3 pisoi, am coborat sa cumpar lapte de la magazin si m-am apucat sa-i spal cu periuta de dinti (erau plini de mormane de oua de musca!).

 

Si uite asa m-am trezit mamica adoptiva de pisoi, care se trezea la fiecare 2 ore sa le dea de mancare cu seringa. Din pacate, din cauza puricilor care i-au anemiat si unor oua de musca din care s-au facut viermi (pe care i-am gasit in urechea pisoiasului portocaliu), dupa 3 zile a ramas in viata doar un pisoias, caruia, mai tarziu, i-am pus numele Ozzy. Pe el l-am gasit primul si poate ca asta a fost norocul lui ca, flamand fiind, sa iasa din gropita si sa nu fie atacat de muste ca ceilalti.

Acum are 1 an si 3 luni si e foarte cuminte (nu-mi mai mananca ciorapi si haine din lana si mohair cum o facea cand era micut) 🙂 insa are un mic defect: “vaneaza” pasarelele care vin pe pervaz sa manance ce le pun, desi i-am explicat ca afara e frig si ele n-au ce manca, iar el sta in casa la caldurica, dar se pare ca nu ma baga in seama si nu-l impresioneaza explicatiile mele.. 🙂

Poveste trimisa de

Simona din Suceava