Povestea lui Marcu

Povestea acestui sufletel incepe asa:

“Bunica mea avea un câine de vreo 8 ani de zile. Marcu era cel mai bun câine pentru ea. Dormea pe pragul ușii și orice ii spunea, el asculta și facea. Recent, el a ieșit prin grădina afara din curte și a mâncat ceva otrăvit. Din păcate, chiar și cu intervenția medicului veterinar, nu a supraviețuit. Bunica a fost devastată, dar a spus ca nu poate lasă curtea fără un câine așa ca am decis sa mergem la adăpostul Danyflor din Timisoara și sa adoptam un cățel.

După o jumătate de ora petrecuta in adăpost, ea a spus ca este un sigur cățel pe care îl vrea. Când am văzut cățelul am inteles de ce; semăna enorm cu Marcu al ei.

Drumul către casa a fost fără peripeții pentru ca noul cățel era atâta de speriat încât nu a ieșit de sub scaunul șoferului.

Când l-am băgat in curte și l-am scos din lesa, a fugit și s-a ascuns după o bicicleta, urmând ca zilele următoare sa fuga sub cotarca de porumb de fiecare data când auzea voci. Pe lângă asta, tremura instant când intra cineva in curte sau auzea pe cineva lângă el. Era traumatizat și era șocat de orice sunet puternic.

Bunica a tot încercat sa îl cheme sa ii dea de mâncare in prima zi, dar nu a reușit. In a doua zi a venit către ea dar la o distanță de 3-4 metri, dar nu mai aproape. Bunica i-a lăsat mâncarea afara și a observat ca după o zi aceasta disparuse, semn ca a mâncat ce i-a pus. Când l-a chemat din nou sa ii dea de mâncare, bietul cățel a luat repede de pe jos mâncarea și a fugit pentru a se ascunde; bănuiesc ca era bătut de ceilalți căței când mâncau la adăpost.

A cincea zi a fost cu noroc, cățelul a început sa exploreze curtea chiar in timp ce era bunica mea afara. A venit când l-a chemat sa ii dea de mâncare, dar din nou, doar la un metru distanță. In momentul in care eu sau bunica ne apropiem la mai puțin de 1 metru de el, se ridica și pleacă. Oricum, faptul ca ne accepta prezenta este un progres enorm fata de primele zile și sper ca in câteva săptămâni sa ne lase sa ne jucam cu el.

Bunica nu i-a dat oficial un nume, dar eu o aud mereu ca îl striga Marcu. Chiar mi-a spus ca se vede o diferența imensa fata de prima zi: “ Uite ce ochi și ce blana frumoasa are, parca a renăscut” .

Eu i-am propus sa îl numim Lucky, pentru ca este un câine norocos care a reușit sa scape de cușca din adăpost și sa găsească o casa și o familie pentru tot restul vieții lui. A spus ca e un nume bun, dar ca ea ii spune și Lucky și Marcu, pentru ca ii amintește de el. ❤”

Aceasta poveste frumoasa, cu final fericit a fost scrisa si trimisa Echipei Agroland de catre Diana Doczi.

Multumim Dianei si bunicii dansei pentru ca au dorit sa impartaseaca cu noi povestea lui Marcu, si nu in ultimul rand faptul ca au adoptat si salvat viata unui suflet atat de pur si bland care ofera iubire neconditionata.

Speram ca aceasta poveste sa inspire si sa determine si alti cititori sau iubitori de animale sa adopte.

Nu uitati: in ochii unor astfel de suflete, noi suntem eroii! Pentru ca puținul nostru inseamna enorm pentru ei.

Ai salvat și tu un câine sau o pisică? Trimite-ne povestea ta!

Dacă și tu te numeri printre cei care au o poveste asemănătoare, te invităm să ne povestești mai multe. Scrie-ne la adresa marketing@agroland.ro și trimite-ne câteva fotografii, alături de datele tale contact. 

O dată pe săptămână, vom publica pe blogul Agroland o poveste care ne-a impresionat, și vom premia efortul tău de a salva un animal cu un sac de hrană pentru animale de companie.

About the Author: