Lucrări de tăiere și curățare la nuc

În general nu se execută tăieri la nuc, dar se curăță periodic de ramurile uscate, și de ramurile crescute la bază. În livezile intensive, în care se urmărește producția nucilor, este necesară tăierea. Tăierile vor avea ca scop în primul rând reducerea taliei și echilibrarea coroanei, pentru a obține rod cât mai repede.

Tăierea nucului tânăr

Talia nucului se reduce prin suprimarea parțială sau totală a axului principal. În primul an de la plantare, dacă puietul are sub 1 m, se taie până la 2-3 muguri. Până anul viitor va forma 2-3 ramuri de schelet. Dacă la plantare puietul are spre 2 m, se taie la 1,70 cm și se suprimă 5-6 muguri axiali. Astfel, până anul viitor se vor forma șarpante distanțate. 

Tăierea de întreținere

După intrarea pe rod, se elimină ramurile concurente de la baza nucului. Se vor elimina și cele lacome care se formează pe partea superioară a ramurilor schelet și semischelet. Vor fi eliminați și lăstarii care se suprapun și nu permit intrarea luminii. Ramurile de semischelet care se usucă se scurtează.

Tăieri de reîntinerire

Reîntinerirea nucului este necesară  atunci când produce puțin, și nu mai cresc atât de mult ramurile principale. Tăierile se combină cu procedurile de fertilizare. În toamna precedentă tăierii, se sapă un șanț circular în jurul nucului și se aplică îngrășăminte pentru sistemul radicular. Este preferat gunoiul de grajd, dar îmbogățit cu superfosfat și sare potasică. Pe perioada iernii nutrienții se absorb, iar primăvara, în luna martie, se scurtează ramurile de lemn. Reducerea coroanei va fi masivă, la jumătate sau chiar sfert din volum. Pentru îngrijirea rănilor se folosește vopsea.

 

 

 

 

buton Adrese magazine agroland

About the Author: