• Prima pagină
  • /
  • Blog
  • /
  • Importanța iluminatului în adăpostul găinilor pe timp de iarnă
17 ianuarie 2018

Importanța iluminatului în adăpostul găinilor pe timp de iarnă

Temperaturile extrem de scăzute de afară pot reduce semnificativ producţia de ouă, dar absenţa luminii pe timp de toamnă şi iarna este motivul principal al scăderii producţiei de ouă.

Cercetările arată că găinile ouă cel mai bine când primesc aproximativ 15-16 ore de lumină pe zi. La sfârşitul lunii Decembrie lumina naturală scade sub 9 ore pe zi. Pentru a optimiza producţia de ouă lumina artificială a devenit o necesitate pentru următoarele trei, patru luni până când zilele devin mai lungi.

Instalarea unei lămpi controlată de un temporizator rezolva problemele legate de absenţa luminii. Un bec economic sau un bec cu infraroșu, (lumina roșie previne canibalismul) este tot ce aveţi nevoie pentru un adăpost obişnuit. Montaţi un temporizator şi programaţi lampa să pornească dimineaţa foarte devreme astfel încât găinile să beneficieze de 15 ore de lumină in total şi astfel producţia de ouă nu va avea de suferit pe timpul iernii.

Unde să amplasaţi lampa?

Distribuirea luminii depinde de locul unde amplasaţi lampa. Aceasta trebuie aşezată astfel încât să lumineze o suprafaţă cât mai mare. Cu alte cuvinte nu o amplasaţi astfel încât să lumineze doar cuibul. Atârnaţi lampa în partea de sus a adăpostului ca să împrăştie cât mai multă lumină. Aveţi grijă la lămpile murdare, pot diminua lumina cu 15-20 % , curăţaţi lămpile o dată pe săptămână.

Alte sfaturi pentru a trece iarna mai uşor

  • Asiguraţi-vă că păsările au întotdeauna apă proaspătă şi încălzită (găsiţi încălzitoare aici ) astfel scutiţi timp şi trudă având în acelaşi timp şi siguranţa că acestea vor putea bea apă cu uşurinţă.
  • Asiguraţi-vă că păsările au la discreţie un furaj de calitate destinat stimulării și intreținerii ouatului. Păsările trebuie să mănânce suficient pentru că temperatura corpului să nu scadă şi producţia de ouă să se menţină.
  • Asiguraţi-vă că aerul din adăpost nu este prea uscat însă aveţi grijă, o umiditate în exces poate duce la probleme de sănătate.
  • Puneţi puţine boabe de cereale pe jos dimineaţa şi după-amiază, astfel păsările vor avea ocupaţie ciugulind şi scurmând după grăunţe, oferindu-le în acelaşi timp şi extra energie.
  • Având în vedere faptul că păsările petrec majoritatea timpului în adăpost aşternutul se umezeşte, schimati-l de câte ori este nevoie evitând în acelaşi timp şi apariţia mirosului neplăcut.
  • Lasă-ţi păsările afară acestea adoră acest lucru chiar dacă este frig doar că în general nu le place să se plimbe prin zăpadă sau dacă plouă.

Cu puţină lumină în plus şi o atenţie sporită, găinile vor menţine producţia de ouă şi înainte ca dumneavostra să vă daţi seama deja va fi primăvara.