29 august 2018

Hrănirea găinilor: evitați aceste 5 greșeli

Deficiențele nutriționale nu reprezintă una dintre principalele cauze pentru problemele de sănătate ale păsărilor de curte, fie că ne referim la găini, rațe sau alte rase pe care le putem crește în gospodărie. Acestui subiect trebuie totuși să îi acordăm atenție. De real interes pentru crescători, mai ales pentru cei aflați la început de drum, sunt următoarele cinci greșeli de hrănire, întâlnite destul de frecvent, care pot fi evitate foarte ușor.

1. Apă insuficientă sau neadecvată

Când vorbim despre hrănirea și alimentația găinilor, în topul listei se află apa. Când păsările nu au suficientă apă, pot să apară probleme serioase. Mulți crescători nu consideră că disponibilitatea și calitatea apei sunt importante, până nu se confruntă cu situații neplăcute.

Lipsa apei poate să apară din mai multe cauze. Nevoia de apă a păsărilor crește în zilele toride, iar în cazul în care volumul de apă oferit rămâne același, acesta este insuficient. Chiar și atunci când găinile au apă la discreție, dacă aceasta se încălzește prea mult nu va fi consumată. Puneți în curte mai mulți adăpători, în zonele cu umbră, și schimbați constant apa.

Insuficiența apei este o problemă și iarna, când există riscul ca aceasta să înghețe. Din aceasta cauză, trebuie să verificați constant adăpătorii și puteți chiar să le oferiți păsărilor apă ușor încălzită de două ori pe zi.

De asemenea, apa stătută le poate descuraja pe găini să se hidrateze. Ideal este să le oferiți păsărilor doar apă pe care nu vă feriți să o consumați în casă.

2. Rație greșită

Una dintre cele mai frecvente erori în hrănirea păsărilor este să le oferim o rație care nu este adecvată pentru specie, etapa de dezvoltare sau nivelul de producție. De exemplu, ce mănâncă rațele? Dar găinile? Nevoile nutriționale ale acestor două tipuri de păsări diferă. Similar, nevoile unui pui de găină sunt diferite de cele ale unei găini care clocește ouă.

Dacă optați pentru furaje din comerț, este mai ușor să vă dați seama de rația necesară, din moment ce informațiile sunt prezente pe etichetă.

3. Hrană perimată și veche

După realizarea amestecului furajer, trebuie să știți că hrana începe să își piardă din valoarea nutritivă din cauza oxidării și a altor procese. Hrana care stă prea mult timp devine perimată, își pierde din calitate și ajunge să nu mai poată fi consumată. Dacă este depozitată într-o zonă caldă, acest proces este accelerat.

Ideal este ca fiecare amestec furajer să fie utilizat într-o perioadă de patru săptămâni. De asemenea, depozitați hrana pentru găini într-un loc mai răcoros din gospodărie.

RECOMANDAT: Premixuri de calitate pentru găini la Agroland

4. Prea multe suplimente

Dacă le oferim găinilor prea multe suplimente – cum ar fi vitamine/minerale sau electroliți, puteam crea un dezechilibru. Astfel, în loc să ajute păsările să fie mai sănătoase, cantitatea suplimentară de vitamine și minerale sau electroliți, de care corpul nu are nevoie, poate să producă un efect opus decât cel pe care ni-l dorim.

5. Prea multe gustări

Cu siguranță ne bucurăm să vedem găinile cum aleargă spre noi pentru a primi câteva gustări între mese. Însă dacă exagerăm cu gustările, găinile vor avea de suferit.

Regula de care trebuie să ținem cont în alimentația păsărilor este 90% amestesc furajer – 10% alte gustări. Putem să le oferim cantități mici de spărtură de porumb, resturi din bucătărie (proaspete), însă cu moderație.