• Prima pagină
  • /
  • Blog
  • /
  • ERPA - Asociația Producătorilor de Păsări Rurale din Europa
9 martie 2018

ERPA – Asociația Producătorilor de Păsări Rurale din Europa

Producția păsărilor de curte este foarte importantă ca volum și are un rol social bine conturat la nivel european. Prin urmare, era esențială existența unei organizații care să îi reprezinte pe producătorii implicați și care să dezvolte comunicarea între state.

Asociația Producătorilor de Păsări Rurale din Europa (ERPA) a fost fondată în anul 2007 pentru a:

  • Apăra, susține și dezvolta producția de carne de pasăre în regim rustic din Uniunea Europeană;
  • Apăra metodele complexe precum și pe cele individuale de creștere, inclusiv creșterea păsărilor în gospodărie;
  • Reprezenta membrii în corpurile europene profesionale și publice, în particular în Comisia Europeană;
  • Informa membrii, a coordona acțiunile acestora, cu scopul de a adopta poziții comune;
  • Pune în aplicare orice acțiune de încurajare a producției și vânzarea de păsări de curte în concordanță cu normele europene din agricultură, economie și sănătate;

Cine face parte din ERPA? 

ERPA este alcătuită din organizații care reprezintă crescătorii de păsări de curte și membrii asociați ca selectori de rase destinate producției de păsări de curte. ERPA este o asociație independentă și este finanțată prin plata abonamentelor destinate membrilor. Include în momentul de față organizații din țările membre ale Uniunii Europene.

Agroland a primit statutul de membru al ERPA în 2013.

Păsările de curte în Europa – producție locală cu un rol social puternic

Este inclus orice sistem de producție a păsărilor de curte care asigură continuitatea unei activități de familie care face parte din agricultura tradițională a micilor fermieri. Creșterea păsărilor de curte este foarte diversă și variază în funcție de țară:

  • Creșterea păsărilor în gospodării
  • Stocuri de păsări tinere vândute direct la fermieri sau pe piețe
  • Păsări de curte vândute cu certificat național de calitate, sau crescute organic
  • Rase de păsări de curte crescute în magazine organizate

Toate aceste tipuri de păsări de curte sunt crescute la scară largă, în conformitate cu normele de bunăstare a animalelor și sunt din rase rustice colorate cu ritm lent de creștere. Ele ating două sectoare de producție: păsări de curte pentru carne și păsări de curte pentru ouă. Aceste forme de producție implică un număr semnificativ de părți interesate: crescătorii și furnizorii de păsări tinere, fermieri, comercianți cu amănuntul și distribuitori. Fermierii care dețin păsări de curte pot fi organizați în grupuri sau își desfășoară independent activitatea, dar au în comun modul în care obțin păsările de la crescătorii specializați în creșterea păsărilor de curte.
Nu există date complete cu privire la importanța economică pe care o au păsările de curte, dar putem spune cu siguranță că nivelul este unul semnificativ. De exemplu:

  • Italia: 50 milioane de păsări colorate – 15% din consumul național – 6500 de persoane implicate;
  • Franța: 160 de milioane de păsări colorate din care 120 de milioane sunt din producția de tip Label Rouge – 7000 de fermieri implicați. Păsările din producția de tip Label Rouge reprezintă ⅓ din achizițiile făcute în gospodăriile din Franța;
  • Spania: 24 de milioane de păsări colorate pentru un nivel de producție al păsărilor de curte crescute pentru carne de la 46 la 48.000 de tone.

Păsările de curte și biodeversitatea

Păsările de curte crescute pentru carne provin din rase rustice colorate, diferite de cele folosite pentru ouă. Pedigriul acestora este selecția raselor locale vechi, criteriile fiind: creștere lentă, rezistență, adaptarea la creșterea în aer liber, calitatea cărnii. Păsările de curte crescute în aer liber pentru ouă provin de asemenea din specii caracterizate prin abilitatea de a trăi afară și rezistență. Aceste specii sunt disponibile la crescătorii din Europa, membrii ai ERPA.

Păsări crescute în curte
ERPA îi sprijină pe micii fermieri

Valori apărate de ERPA

  • Păstrarea formelor tradiționale de producție, datorită impactului lor social (piețe, conexiuni între orașe și țări, menținerea societății rurale etc.);
  • Încurajarea metodelor de creștere care respectă protecția animalelor și a mediului;
  • Încurajarea agriculturii sustenabile și menținerea fermelor de mici dimensiuni prin aceste activități complementare
  • Contribuția adusă dezvoltării sustenabile din zonele rurale, în particular în cele dezavantajate în care agricultura tradițională este foarte prezentă;
  • Păstrarea agriculturii și a vânzărilor locale, din moment de aceste activități sunt o forță pozitivă pentru mediu și pentru dezvoltarea rurală;
  • Păstrarea și dezvoltarea biodiversității genetice prin încurajarea selecției de rase rustice bazată pe diversitatea raselor locale;
  • Furnizarea unei serii de produse de calitate superioară, variată și garantată în termeni de gust și sănătate;
  • Furnizarea unei protecții corespunzătoare pentru aceste forme de producție în fața potențialelor riscuri de boli epizootice.

Proiecte derulate de ERPA

  • Întreprinderea unui studiu pentru identificarea unităților de producție a păsărilor de curte în multe dintre statele membre;
  • Dezvoltarea unei rețele profesionale între părțile interesate din sfera economică și organizațiile colective implicate în producția de păsări de curte în multe dintre statele membre;
  • Stabilirea unei comparații a normelor naționale și standardelor specifice pentru acest tip de producție;
  • Desfășurarea de acțiuni care încurajează păstrarea și dezvoltarea selecției de rase rustice adecvate (cercetare, sprijin acordat crescătorilor etc.);
  • Elaborarea unor propuneri pentru măsuri alternative de biosecuritate adaptate acestor tipuri de producție și care ar putea deveni referințe la nivel european;
  • Comunicarea cu organizațiile profesionale și instituționale și publicul larg pentru a obține recunoașterea producției de păsări de curte, a caracteristicilor specifice și a importanței pe plan european;

Pentru mai multe detalii, accesați www.erpa-ruralpoultry.eu.