10 februarie 2020

Despre instinctul de clocire la găini

Clocitul este un proces fiziologic ereditar și presupune 2 aspecte: incubația și îngrijirea ouălor. Clocitul apare la 4 și până la 8 săptămâni după vârful de ouat.

Majoritatea păsărilor domestice clocesc o dată pe an, însă există și păsări care își manifestă acest instinct de 2 ori și chiar de 3 ori pe an. Instinctul de clocit se corelează cu sezonalitatea ouatului, astfel, se va observa un nivel mai crescut cu 15-32 % în perioada mai – iulie la găini.

Clocitul și efectele dăunătoare al acestuia

Poate nu știați, însă sunt situații când clocitul poate fi dăunător cloștii, dar și celorlalte găini din curte. În cazul în care aveți un număr mic de cuibare, pentru unele găini ouătoare va fi dificil dacă unul din cuibare este ocupat continuu. Acest lucru va duce la agresiuni între găini, spargerea ouălor, toate ducând la întreruperea armoniei în coteț.

De asemenea, în perioada de clocire, găina poate fi reticentă în a se ridica de pe ouă pentru a-și satisface nevoile nutriționale, astfel înrăutățindu-și starea de sănătate. În perioada lunilor de vară, riscul infestării cu paraziți externi poate crește din cauză că acestea stau în același loc mai mult timp. În astfel de cazuri este indicat oferirea de tratament.

Cum îngrijim cloșca

Odată ce găina începe să dea semne că devine cloșcă, trebuie să urmărim câteva aspecte pentru a ne asigura că nu există riscul infestării cu paraziți externi. Într-o singură zi, cloșca își părăsește cuibul doar pentru a bea apă, a se hrăni și pentru defecație. În unele situații este necesar să luăm cloșca cu forța de pe cuibar și să o ducem la apă și hrană, deoarece dacă stă mai mult de 24 de oră fără să se hrănească există riscul îmbolnăvirii.

Deși este recomandat ca în această perioadă cloșca să depună cât mai puțin efort, trebuie să evităm așezarea hrănitoarei și adăpătoarei în cuibar. Astfel, aceasta nu se va mai deplasa din cuibar și va începe să murdărească ouăle.

În cazul în care observați că îi devine creasta palidă sau că slăbește, înseamnă că își neglijează propriile nevoi în timpul clocitului și este necesar să-i administrați tratament corespunzător.

Desclocirea

În cazul în care se dorește întreruperea acțiunii de clocit, există câteva lucruri ce putem să le facem pentru a împiedica acest lucru. În momentul în care depistăm păsările ca fiind cloști, trebuie introduse în țarcuri speciale, fără așternut sau cuibar, cu o pardoseală de tip grătar. De asemenea, cușca trebuie iluminată intens și producerea de zgomote puternice.

Perioada clocitului este momentul în care trebuie să urmărim cloștile pentru a preveni infestarea cu paraziți sau îmbolnăvirea din cauza lipsei de hrană și apă.