16 mai 2018

Alternative la sacrificarea găinilor

Știm că găina bătrână face ciorba bună. În viața oricărui crescător, sunt zile în care trebuie să decidă ce urmează pentru păsările bătrâne, care nu mai sunt în prima linie a producției de ouă. Găinile în vârstă reușesc să mai depună cam o mână de ouă pe an. Aceste găini nu mai pot primi o diplomă pentru calitatea ouălor, dar sunt extrem de importante pentru mulțimea de păsări. Înainte să le sacrificați, gândiți-vă ca există alternative care au un impact pozitiv pentru mulțimea de păsări.

GĂINILE BĂTRÂNE SUNT CLOȘTI MAI BUNE

O găină în vârstă are toate șansele să fie o cloșcă mai bună. Pentru că nu mai are apetitul de mișcare al mai tinerelor surioare, îi va fi mult mai la îndemână să stea în cuibar peste ouă timp de trei săptămâni – perioada necesară pentru clocire. Deseori, o găină tânără poate abandona ouăle chiar în timpul perioadei de incubație. Nu și găinile în vârstă. Nu uitați că o găină poate sta peste ouăle depuse de o alta, chiar dacă vremea ei pentru depus ouă a trecut. Așadar, dacă aveți o găină bătrână în gospodărie, așezați sub ea ouăle fertile de la alte înaripate.

GĂINILE BĂTRÂNE SUNT MAME MAI BUNE

Sunt cazuri în care găinile tinere pot călca peste puiul proaspăt ieșit din găoace, sau alte cazuri în care chiar îl pot folosi la masa de prânz. În ambele situații, puiul devine doar o amintire. Mamele tinere își pot abandona puii după clocire. Evident, același lucru îl poate face și o găină bătrână, dar mai rar. Datorită experienței, intuiția le spune ce este bine să facă, mai ales că au trecut prin acest proces de mai multe ori. De asemenea, rata de clocire și apoi de supraviețuire a puilor este mai mare în cazul păsărilor cu experiență, decât în cazul găinilor novice.

Găină bătrână
Foto: animogen.com

În plus, o găină în vârsta cunoaște deja toate colțurile adăpostului și gospodăriei. Știe când și cum trebuie să se ferească de prădători, știe unde să găsească verdeață, știe ce trebuie să mănânce și ce nu este bun. Și va transmite toate aceste lucruri generației următoare de păsări.

CIORBĂ MAI BUNĂ ȘI OUĂ MAI MARI

Este foarte interesant procesul de depunere a ouălor. De fiecare dată când o găină începe să năpârlească, ouăle depuse în acea perioadă sunt un pic mai mari decât în perioada anterioară. Coaja va fi un pic mai moale, iar culoarea mai ștearsă. Acest lucru se întâmplă pentru că aceeași cantitate de pigment și material pentru coajă trebuie să acopere o doză mai mare de gălbenuș și albuș. Astfel, oul unei găini bătrâne se apropie de dimensiunea unui ou de rață.

OUĂ CU MAI MULT COLAGEN

Ouăle depuse de găinile bătrâne au mai mult colagen pentru simplul motiv că sunt mai mari. Colagenul este important în alimentația noastră deoarece ne menține pielea elastică și sănătoasă. Pe scurt, ajută la prevenirea ridurilor.

CÂND SE OPRESC GĂINILE DIN OUAT?

Perioada de maximă productivitate când vorbim despre depunerea ouălor este de doi ani. După aceea, de regulă, producția de ouă scade la jumătate pentru fiecare găină, iar în câțiva ani va fi stopată. Dacă vă întrebați de ce nu mai primiți ouă de la anumite găini, iar răspunsul este vârsta acestora, sacrificarea lor poate fi o soluție. Nu uitați însă că există alternativele de mai sus și nu vă sfiiți să puneți găinile bătrâne la treabă. Decizia vă aparține în totalitate.

Cunoașteți și alte alternative? Scrieți-le mai jos la comentarii.

Sursă foto 1