13 iulie 2018

Alternative economice pentru cuibare

Omul cât trăiește învață, iar gospodarul învață mereu să găsească un nou rol lucrurilor din curte. Este benefic să găsim o cale sustenabilă de a reduce costurile în gospodărie prin reciclarea sau reutilizarea unor materiale. O modalitate este de a încerca să reciclăm obiectele de care nu mai avem nevoie în cuibare pentru găini.

Scopul cuibarelor

Prin amplasarea cuibarelor în adăpost încurajăm găinile să depună ouăle într-un loc confortabil și curat. Un cuibar construit corespunzător oferă garanția că ouăle sunt depozitate, până la colectare sau clocire, într-un mediu sigur. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să își facă un scop din căutarea ouălor prin toate colțurile gospodăriei, mai ales în preajma sărbătorilor.

Materiale recomandate

Construcția cuibarelor poate fi de bază sau ceva mai elaborată, în funcție de creativitate, buget și disponibilitatea materialelor. Cele mai bune materiale pentru construirea cuibarelor sunt cele care pot fi întreținute ușor (curățate și igienizate). De exemplu, metalul și plasticul sunt ușor de sterilizat. În plus, aceste materiale nu absorb excrementele găinilor sau produsele utilizate pentru curățare. În schimb, este mai ușor să construim cutii din lemn, dar acestea sunt un pic mai greu de întreținut.

De câte cuibare avem nevoie?

Cei mai mulți experți recomandă în medie un cuibar pentru cinci găini. Alții spun un cuibar pentru trei-patru păsări. Ideea de bază este să existe un echilibru, iar păsările să nu se bată pe locurile de cuibărit.

Umplerea cuibarelor

Pentru confortul păsărilor, în interior putem să folosim așchii de lemn sau rumeguș. Nu recomandăm ziare sau cârpe din cauze lesne de înțeles – rețin umiditatea și sunt un mediu în care bacteriile se dezvoltă rapid. Puteți de asemenea opta pentru iarbă, doar dacă gazonul nu a fost tratat chimic. În comerț sunt disponibile și covorașe de cauciuc, acestea având beneficiul de a fi utilizate o perioadă îndelungată.

Utilizarea fânului și a paielor este acceptată de către experți în cazul în care cuibarele sunt curățate des, la fiecare 4-5 săptămâni.

Amplasare

Cuibarele trebuie să fie construite în așa fel încât colectarea ouălor și curățarea periodică să fie accesibile. Aceeași regulă este valabilă și când vorbim despre amplasare. Este contraindicat să lăsăm cuibarele afară, pe pământ. După depunere, ouăle au un înveliș subțire care le protejează de bacteriil, iar găinile sunt cele care decid dacă este timpul să le clocească. Stratul despre care vorbim poate fi detectat de către vizitatori nepoftiți (prădători), astfel că depunerea ouălor pe pământ nu este sigură.

În coteț, găinile nu vor fi încurajate să inspecteze și să producă mizerie în cuibare dacă acestea sunt amplasate în zonele fără lumină, departe de locul în care celelalte fete stau la șuetă. Descurajați găinile să facă altceva în cuibare decât să depună ouă. Scoateți-le în aer liber dacă observați că trândăvesc.

Idei pentru amenajarea cuibarelor

Uitați-vă cu atenție prin curte și puteți observa cu surprindere că aveți la dispoziție multe materiale pentru construirea unui cuibar. Nu trebuie să aveți abilități de tâmplar și nici să începeți să amenajați de la 0.

În continuare, vă oferim câteva alternative. Lista poate fi extinsă cu siguranță, dar reprezintă un punct de pornire:

  1. Litieră de pisici acoperită sau neacoperită
  2. Un butoi de ceramică deschis în partea superioară și amplasat pe lateral
  3. Un coș de gunoi din plastic, suficient de mare pentru confort
  4. Un butoi de vin tăiat pe jumătate
  5. O ladă de plastic folosită inițial pentru sticle
  6. O ladă de lemn
  7. Un dulăpior de perete pe care nu îl mai folosiți în casă
  8. Cuști de transport pentru animale de companie
  9. Găleți de 10-15 litri (plastic sau metal)
  10. Oirice alt obiect în care găinile intră ușor, stau confortabil și au un mediu curat