26 septembrie 2019

Alimentația corectă a câinelui

La fel ca noi și câinii au nevoie de o mâncare bogată în nutrienți și adecvată vârstei lor.  Chiar dacă avem tendința de a le oferi din mâncarea noastră, indicat este să le dăm hrană specifică lor pentru a crește sănătoși și puternici. Organismul câinelui procesează în mod diferit alimentele față de al nostru. Astfel, în ajutorul nostru vine industria alimentară pentru animale, care în ziua de azi s-a dezvoltat foarte mult. De aceea, în cele ce urmează vă vom oferi câteva sfaturi referitor la cum, cât și ce să îi oferim animalului nostru de companie.

Cum ne hrănim corect animalul?

Câinii au nevoie de un regim alimentar sănătos și echilibrat. Odată cu venirea patrupedului în casa dumneavoastră, acesta trebuie obișnuit cu un program în ceea ce privește mâncatul. De asemenea, hrana trebuie administrată doar în castronul lui, acesta învățând care este locul lui de luat masa și astfel nu va face mizerie sau să vină la masa dumneavoastră.

Hrana uscată trebuie alternată cu cea umedă, de preferat încălzită pentru sporirea gustului și aromei. Pentru a completa hrana animăluțului, o tratație zilnică este binevenită pentru bunăstarea acestuia.

Cât este indicat să mănânce patrupedul nostru?

După ce puiuțul a fost înțărcat, este recomandat ca aceștia să aibă între 4 și 6 mese pe zi. Cu cât aceștia cresc și numărul meselor scade până la 2 pe zi. Cantitatea exactă de hrană la o masă poate varia în funcție de vârstă, rasă, precum și cât de energic este. Important este să nu cădem tentației de a-i da prea multă mâncare companionului nostru, deoarece ar putea să-l deranjeze la stomac.

Ce putem să-i oferim?

Se recomandă ca animalul nostru să consume mâncare specială de animale, iar din fericire piața hranei de animale este dezvoltată si ne oferă o mulțime de avantaje. Având în vedere că și patrupezii au nevoie de puțină diversitate în alimentație, putem să alternăm hrana specială cu cea gătită. Însă trebuie avută mare grijă, deoarece anumite alimente pot fi periculoase pentru ei. Un lucru foarte important de știut este că oasele fierte pot produce iritații și chiar perforații stomacului.

Printre alimentele interzise câinilor, amintim următoarele:

– ciocolata, cafeaua, ceaiul și alcoolul care pot provoca hiperactivitate, vomă, diaree și deshidratare

– ceapa și usturoiul conțin o toxină care deteriorează celulele roșii

– strugurii și stafidele afectează funcționarea normală a rinichilor

– aluatul crud conține drojdie care este toxică pentru câini, aceasta fermentând și provocând intoxicarea animalului cu alcool

Chiar dacă hrana de oameni este bogată în nutrienți, mâncarea de bază a câinelui trebuie să fie cea specifică lui. Vă așteptăm în magazinele Agroland pentru sfaturi utile și o gamă diversificată de mâncare pentru câinele tău. Poți intra și pe shop-ul nostru pentru a descoperi produsele.