6 comportamente bizare la pisici

Te-ai întrebat vreodată de ce pisica ta are chef de alergat în toiul nopții? Pisicile pot avea câteodată un comportament bizar, care la o primă impresie pare inexplicabil. Însă la o analiză mai atentă, fiecare reacție a felinelor are o explicație.

Am făcut un top al celor mai bizare comportamente ale pisicilor și le-am explicat pentru a putea fi mai receptivi la nevoile lor.

  1. Statul în cutii

Așezatul în cutii este cel mai cunoscut comportament al pisicuțelor. Însă nu se limitează doar la cutii, felinele caută orice spațiu mic, precum coșuri, chiuvetă, sertar pentru a se cuibării. Motivul acestei reacții este nevoia lor de a se simți în siguranță. Spațiile mici și înguste le oferă pisicilor senzația de protecție și siguranță.

2.  Alergatul la 2 dimineața

Explicația nevoii pisicii de a fii activă la miezul nopții este foarte simplă. Trebuie să-și consume energia acumulată în timpul zilei. Comportamentul este influențat și de faptul că felinele vânează noaptea, astfel ele simt nevoia să fie active în această perioadă a zilei.

Pentru a evita sprintul și mieunatul de la miezul nopții, recomandăm să-i oferiți șansa să-și consume energia în timpul zilei. De asemenea, înainte de  culcare, hrăniți-vă pisicuța pentru a nu mai avea instinctul de a vâna.

3. Dărâmă obiectele

Probabil cel mai supărător comportament al pisicilor este dărâmatul obiectelor prin casă. Acestea au obiceiul să dea cu lăbuța în diferite obiecte ce se află pe masă, dulap sau orice altă suprafață. Pisicile sunt animale curioase, iar singura modalitate de a interacționa cu un obiect este de a le atinge cu lăbuțele. De asemenea, dărâmatul lucrurilor de pe dulap este și un semn că animalul are nevoie de mai multă atenție din partea ta.

 

4. Clipitul lent

Ți-ai surprins pisica în timp ce se uita la tine și clipea lent? Nu e nimic neînregulă cu acest comportament. Acesta este doar modul pisicilor de a ne transmite că țin la noi și se simt în siguranță.

5. „Mersul pe loc”

Un alt obicei des întâlnit este frământatul lăbuțelor și torsul. Această reacție s-a dezvoltat încă din primele zile de viață, când puiul de pisică bea lapte, acesta masa burta mamei („mersul pe jos”). Instinctul se păstrează și la maturitate, iar atunci când îl fac semnifică faptul că sunt mulțumite sau se simt confortabil.

  1. Mănâncă obiectele

Obiectele „preferate” de pisică în a le mânca sunt plasticul, lâna, metalul și plantele artificiale. De cele mai multe ori asta indică că pisica este plictisită sau se simte ignorată. Există însă cazuri când aceasta poate suferi de o boală rară numită pica. Cauza afecțiunii nu se știe exact care este, însă printre posibilele variante se numără deficiența de minerale, anemie, hipertiroidism, probleme genetice sau stres. Dacă pisica ta prezintă simptomele bolii de pica, mergi urgent cu ea la medicul veterinar pentru a primi tratament corespunzător.

Care dintre aceste comportamente ți se pare cel mai bizar la pisica ta?

About the Author: