Aşa cum am precizat cu o ocazie anterioară, când am vorbit în linii mari despre întreţinere, un gazon frumos şi sănătos necesită atenţie în mod constant. Bolile gazonului apar atunci când elemente patogene acţionează direct şi susţinut la nivelul structurilor şi proceselor naturale şi normale din plante.
Covorul vegetal poate fi afectat atât la nivelul valorii estetice cât şi al calităţii de a servi la practicarea diferitelor activităţi sportive. În urma unor astfel de situaţii de acţiune păguboasă a agenţilor patogeni, gazonul poate suferi vătămări iar în cazuri grave chiar distrugeri ireversibile.